DESPRE NOI

Asociatia Ucenicii Intunericului este prima și cea mai mare organizație culturala din România care are drept scop ridicarea nivelului spiritual al oamenilor prin popularizarea informațiilor despre cultele sataniste și a științelor demonolatre. Are sediul in Sibiu, Romania. În afară de promovarea informațiilor cu privire la cultele sataniste și a științelor ezoterice, asociația desfășoară activități religioase, campanii de ecologizare și apărare a patrimoniului dacic, diverse activități educaționale (colocvii, conferințe, centre educaționale), sprijină dreptul de cult al adepților săi, sesiuni de practici yoga, tantra etc.

             Misiune

+ Asociația Ucenicii Intunericului, în calitatea sa de asociație cu caracter cultural, religios, filosofic și educativ, are drept scop promovarea incluziunii sociale a minoritatilor si grupurilor de risc, ridicarea nivelului spiritual al oamenilor prin popularizarea informațiilor despre cultele demonolatre și despre științele ezoterice.

+ În vederea realizării scopului său, UC are următoarele obiective:

a. să organizeze, promoveze, coordoneze și să sprijine activitățile cultural-religioase, social-caritabile și științifice;

b. să promoveze campanii de conștientizare și educare cu privire la ceea ce înseamnă păgânismul/neopăgânismul și științele ezoterice;

c. să stabilească legături de colaborare cu alte organizații de profil din țară și din străinătate;

d. să sprijine exercitarea drepturilor și libertăților specifice ale membrilor săi în cadrul și prin mijloacele prevăzute de Statut, precum și cele derivând din reglementări și convenții interne și internaționale;

e. să promoveze proiecte care generează pagini de internet sau editarea unor publicații și cărți tematice;

f. să organizeze o bibliotecă pe teme ce țin de scopul UC;

g. să organizeze cursuri privind religiile antice și științele ezoterice;

h. să participe la expediții științifice cu caracter arheologic, atât în nume propriu cât și alături de alte organizații sau instituții;

i. să inițieze și să susțină conferințe, colocvii, seminarii și eseuri pe teme ce țin de scopul UC;

j. să promoveze o atitudine ecologică și de respect față de natură și mediul înconjurător;

k. promovarea incluziunii sociale si prevenirea saraciei in randul tinerilor si copiilor din medii de risc;

l. sa initieze demersuri si activitati cu scopul de a creste gradul de incluziune sociala a minoritatilor cultural-religioase, sexuale, etnice, nationale, rasiale, lingvistice si alte minoritati nementionate aici.j. să promoveze o atitudine ecologică și de respect față de natură și mediul înconjurător.

SCURTA ISTORIE

Asociatia Ucenicii Intunericului a fost un grup de Facebook lansat de vicepresedintele si membrul fondator al Asociatiei THE NEW PAGAN DAWN, fondata din ruinele unui Coven din Onesti, jud. Bacau. In septembrie 2019 acest grup intra sub administratia TNPD ca si grup tematic, avand in vedere ca TNPD este singura asociatie ce reprezinta comunitatea pagana din Romania.